Primăria municipiului Constanța a organizat astăzi cea de-a doua dezbatere publică în cadrul procesului de elaborare a regulamentului autorizare a operatorilor economici din municipiul Constanța. Evenimentul le-a oferit cetățenilor și organizațiilor patronale posibilitatea de a-și exprima opiniile și sugestiile legate de proiectul de act normativ, într-un cadru deschis și transparent.

Discuțiile s-au centrat pe propunerile transmise de cetățeni și operatori economici, un nou draft de regulament urmează să fie încarcat pe site-ul instituției.
„Așa cum am promis, astăzi am avut cea de a doua consultare publică unde am dezbătut împreună cu mediul de afaceri și cetățeni tema regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților economice în municipiul Constanța. Vom organiza încă două consultări până la sfârșitul acestei luni. Dialogul este extrem de important!
Ne dorim ca acest regulament să fie unul echilibrat, care să simplifice procedura de autorizare si in acelasi timp să facem dreptate acolo unde s-a tulburat linistea publică sau calitatea vieții cetățenilor este afectată. Vom organiza o dezbatere publică și în statiunea Mamaia, iar pe această cale invităm operatorii economici din turism să ni se alăture”, a declarat viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu.

La rândul lor, reprezentații Asociației Patronale Resto Constanța și ai Patronatului Marea au apreciat deschiderea municipalității la dialog, faptul că au avut posibilitatea de a veni cu amendamente și că noul regulament tratează distinct stațiunea Mamaia de orașul Constanța.

Municipalitatea va continua dialogul cu părțile interesate pentru a se asigura că proiectul de act normativ reflectă cât mai bine nevoile comunității.