România are, în sfârșit, oameni capabili la vârf — dar tocmai de aceea, schimbarea trebuie să înceapă cu ei. Nu putem cere sacrificii de jos în sus, câtă vreme privilegiile de sus rămân intacte. Încrederea câștigată prin vot trebuie onorată prin exemplu personal.
Încrederea nu e pe viață. Se pierde repede.
Faptul că Nicușor Dan și Ilie Bolojan sunt acum la butoane e o veste bună doar dacă rămân conectați la realitate și la cei care i-au urcat acolo. Să-i scuzăm pentru greutăți, da. Să-i scuzăm pentru dublul standard, nu. Nu e suficient să fii „mai bun decât ceilalți”. Trebuie să fii corect, eficient și, mai ales, să te lupți cu sistemul, nu să te instalezi comod în el.
Cine are încredere în Nicușor Dan așteaptă acțiune, nu un președinte spectator ci unul implicat, curajos, vizibil. Nu vrem încă un lider care trăiește în bule instituționale și repetă sloganuri goale scrise de consilieri. Vrem să știm că e acolo, cu noi, nu cu rețeaua de privilegiați care se adaptează oricărui regim, ca molia la lumină.
De la Bolojan se cere același lucru: să înceapă curățenia de SUS. Nu cu bursele elevilor, nu cu subsolurile universităților. Cu mafia bugetară. Cu pensiile obscene, cu salariile indecente din instituții parazite. Nu putem să vorbim de „eficiență” când statul pompează zeci de milioane lunar în sinecuri și regii speciale, în timp ce taxează și taie la bază.
Românii pot înțelege nevoia de sacrificii. Ce nu acceptă e umilința. Să-i vezi pe unii ducându-și traiul pe muchie de cuțit, iar pe alții – apropiați de putere – prosperând obscen, cu aroganță și zero răspundere. Într-un astfel de peisaj, nicio reformă nu mai are credibilitate.
Vreți să cereți solidaritate? Începeți cu exemplul personal.
În 2010, greșelile de comunicare și lipsa de empatie au transformat o criză inevitabilă într-o rană deschisă. Acum, istoria nu trebuie repetată. Dacă poporul simte că doar el strânge cureaua, în timp ce sistemul trăiește pe picior mare, revolta e firească. Și periculoasă.
Nu vrem lideri care ne „explică” de ce nu se poate. Vrem lideri care își murdăresc mâinile, taie unde doare și țin cu dinții de principii. România nu mai are timp de președinți inocenți și premieri lipsiți de experiență. Nu mai are răbdare pentru jumătăți de măsură. Vrem fapte, nu constatări. Curaj, nu echilibristică. Direcție, nu deriva liniștită.
Nimeni nu vrea sânge pe pereți. Dar vrem, totuși, sânge politic. Tăieri. Desființări. Un semnal clar că sistemul nu mai poate juca alba-neagra cu noi.
Și da, credem că în momentul acesta România are, în frunte, cea mai bună echipă posibilă. Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu sunt perfecți, dar sunt, fără îndoială, cea mai solidă opțiune pe care această țară a avut-o în ultimii ani. Au inteligența, integritatea și voința necesare să schimbe cursul unui stat împotmolit în impostură și risipă.
Dar tocmai pentru că avem această încredere, avem și pretenții. Nu pot cere poporului sacrificii fără să înceapă cu propriul exemplu. Reforma trebuie să coboare de sus în jos. Să vedem întâi tăieri la vârf: ministere reduse, agenții inutile închise, pensii speciale eliminate, funcții sinecuriste evaporate. Abia apoi, și doar dacă e absolut necesar, să se ceară ceva în plus de la omul obișnuit.
Altfel, nu va mai fi reformă, ci doar o reluare jalnică a vechii povești în care nota de plată ajunge mereu la cei care au cel mai puțin. Și nu e corect așa. Nu după 30 de ani de jaf, nepricepere și aroganță instituțională.
Avem, așadar, o șansă reală. Dar pentru ca această nouă guvernare să și reușească, trebuie să fie și dreaptă, nu doar eficientă. Curajoasă, dar și decentă. Hotărâtă, dar și umană.
România poate fi reparată. Cu cap, cu voință și, mai ales, cu exemplul celor de sus. Începem de acolo. Și abia apoi le cerem celorlalți să urmeze. Așa se clădește încrederea. Așa se face reformă.