La Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța, repetițiile sunt în plină desfășurare pentru premiera spectacolului „Omul de zăpadă care s-a întâlnit cu Soarele”, în regia lui Lică Gherghilescu. Inspirat dintr-un text emoționant semnat de Matei Vișniec, spectacolul aduce pe scenă o poveste sensibilă despre speranță, prietenie și trecerea inevitabilă a timpului.

În sala de repetiții, actorii păpușari lucrează cu dedicație la fiecare detaliu, de la mișcările personajelor, până la expresiile delicate ce trebuie transmise prin intermediul păpușilor. Regizorul Lică Gherghilescu insistă pe autenticitate și emoție, dorind să redea cât mai fidel trăirile omului de zăpadă, personajul principal, care descoperă că, odată cu venirea primăverii, destinul său este pecetluit.
🎭 Lică Gherghilescu, regizor: „Este o poveste foarte frumoasă, foarte duioasă, în care omul de zăpadă, atât de iubit de copii, află că nu va putea să se bucure de primăvară, de ghiocei. Viața lui este foarte scurtă și nu înțelege de ce.”
Decorurile spectaculoase și păpușile expresive sunt realizate cu grijă pentru a transforma scena într-un univers magic, captivant pentru cei mici. Atmosfera vizuală și sonoră va contribui la emoția transmisă de poveste, oferind un spectacol de neuitat pentru întreaga familie.
Premiera spectacolului „Omul de zăpadă care s-a întâlnit cu Soarele” este programată la începutul lunii martie, pe scena Teatrului „Căluțul de Mare” din Constanța. Un eveniment special care ne amintește că viața este formată din momente prețioase și că fiecare clipă trebuie trăită din plin!